10 întrebări, care se pot ivi și în cazul Tău în legătură cu ginsengul negru

10 întrebări, care se pot ivi și în cazul Tău în legătură cu ginsengul negru

Conținut

1. Este Ginsengul Negru eficient împotriva coronavirusului?

Nu! Însă împreună cu vitamina C și D are un rol foarte important în sprijinirea eficientă a sistemului imunitar. Un sistem imunitar care funcționează bine, ajută mult în combaterea bolilor.

2. Iau extractul de ginseng deja de câteva zile, și nu simt nimic! Cum este posibil?

    Efectul ginsengului este influențat de nenumărate lucruri, despre care o parte a oamenilor refuză să ia la cunoștință. Unul dintre aceștia este fumatul regulat și consumul regulat de alcool, consumul unei cantități insuficiente de apă, și în general modul de viață autodistrugător, care poate ține deja de ani de zile. După toate acestea acești oameni se așteaptă la rezultate doar după câteva zile, care dacă nu apar, atunci evident ei sunt victimele unei escrocherii. De nenumerate ori am observat și faptul, că din cauză că produsul este considerat „scump”, oamenii așteaptă efect instantaneu, sau să simtă ceva „foarte deosebit, ca deodată să se simtă mai bine”. În primul rând, pe baza experienței cercetărilor de zeci de ani efectuate de universități coreene, și pe baza experiențelor clinice, folosirea extractelor obținute din ginseng de 6 ani este recomandată timp de 30 de zile. După experiența noastră, în cazul oamenilor mai în vârstă (peste 65 de ani) perioada recomandată poate fi și mai lungă. Iar alții pur și simplu trebuie să ia mai mult decât doza recomandată de 1 gram pe zi ca să simtă ceva. De altfel doza recomandată de coreeni este de 1-3 grame pe zi, și cantitatea necesară nu este la fel la toți.

    3. Extractul de Ginseng Negru are același efect de creștere a potenței sexuale, ca „Pastile albastre - "Tiagra”?

      10 întrebări, care se pot ivi și în cazul Tău în legătură cu ginsengul negru

      Nu! Extractul de Ginseng Negru este un supliment alimentar cu conținut de substanțe active 100% naturale, care prin circulația sanguină are efect benefic asupra potenței. Își exercită efectul pe termen lung, nu pentru câteva ore, și nu în câteva minute, ca de obicei tabletele pentru creșterea potenței sexuale. Dacă ai dori să obții același rezultat cu ginsengul negru, ca și cu "Tiagra" (pastile albastre), trebuie să te dezamăgim. Avem în schimb și o veste bună: nu vei suferi nici efectele adverse caracteristice tabletelor de creștere a potenței sexuale, ca dureri puternice de cap, dureri musculare, amețeală, greață, etc.

      4. Dacă tulburarea de potență a cuiva este de origine psihosomatică sau psihică, extractul de Ginseng Negru poate fi soluția și pentru acesta?

      Problemele de origine psihică nu le poate rezolva pe termen lung nici un preparat cu efect curativ. Întâi trebuie făcută ordine în cap în fiecare caz. Ginsengul în general are efect asupra circulației sanguine, astfel funcționează mai „bine” și capul, gândirea. Dacă alimentarea cu sânge a creierului nostru este mai bună, aceasta poate ajuta și la reducerea simptomelor depresiei.

      10 întrebări, care se pot ivi și în cazul Tău în legătură cu ginsengul negru

      5. În alte locuri se găsesc produse, care conțin ginseng, mult mai ieftine...care este explicația?

        Este adevărat, se găsesc multe suplimente alimentare ieftine cu conținut de ginseng. Pe pagina ginsengcoreean.ro în mai multe locuri este descrisă deosebirea în detalii: AICI și AICI. Însă deosebirile importante sunt următoarele:

        - La noi se găsesc exclusiv extracte preparate din rădăcini de ginseng de 6 ani. Până la vârsta de 6 ani substanța activă se multiplică în planta ginseng. De obicei produsele pe care le-ai putut întâlni până acum în România sunt preparate din plante de 1-2 ani, conținutul lor de substanțe active fiind minim. Dacă ar fi preparate din plante de 6 ani, producătorii ar specifica acest lucru pe cutie.

        - Produsele Ginseng Coreean Premium într-adevăr sunt preparate în Coreea de Sud, iar celelalte produse mai ieftine în alte țări prezentate pe graficul de mai jos. Rădăcinile de ginseng cultivate în Coreea au un conținut mai mare de substanțe active, deoarece condițiile climatice de acolo oferă un mediu ideal pentru cultivarea rădăcinii de ginseng. Deci și locul de proveniență trebuie să fie specificată pe cutie!

        6. Cum se poate, că nu am auzit de Ginsengul Negru până acum?

          Până acum în Europa se găseau produsele de ginseng roșu. Ginsengul Negru este rezultatul unor cercetări din ultimii ani, și este cunoscut mai mult în Coreea de Sud și în Orient. Deosebirea dintre cele două soiuri de ginseng este, că ginsengul roșu este tratat cu aburi odată, iar cel negru de 9 ori, și ca urmare a acestei tratări cu aburi cantitatea substanței active Rb3 aproape se dublează. Astfel Ginseng Negru este mai eficient, oamenii îi simt mai mult efectul.

          10 întrebări, care se pot ivi și în cazul Tău în legătură cu ginsengul negru

          7. Când este recomandat să consumăm extract de ginseng?

            Cel mai util este administrarea lui dimineața, înainte de prânz, eventual imediat după prânz, dar datorită efectului tonifiant al acestuia, seara nu este recomandat (doar în caz de program de noapte).

            8. De cât timp e nevoie pentru a putea simți efectul benefic al extractului?

              Deja după câteva zile vei putea simți efectul pozitiv al ginsengului în ceea ce privește agilitatea. În general se poate spune, că pentru a obține efectul dorit se recomandă administrarea timp de cel puțin o lună. Conform experiențelor, majoritatea consumatorilor sesizează prima dată, că le crește puterea de concentrare, memoria lor funcționează mai bine, și au mintea mai ascuțită. Astfel, recomandăm tuturor celor, care efectuează muncă intelectuală!

              9. De ce saleg Ginsengul Negru în loc de cel Roșu?

                Pe baza ultimilor 3 ani și a mai multor mii de cumpărături, cel mai eficient pentru majoritatea oamenilor s-a dovedit a fi Ginsengul Negru. Cauza acestui fapt probabil rezidă în procesul de fabricație: Ginsengul Negru este tratat de 9 ori cu aburi, și conținutul de substanțe active se restructurează, conținutul lui de ginsenozide Rg3 este aproape dublu decât celui Roșu.

                Merită menționat și faptul, că multe persoane consumă în mod regulat și produsul Ginseng Roșu Gold, și jură pe el, dar extractul mai ieftin de Ginseng Roșu este ales de un număr infim al clienților. (În 2021 extractul de Ginseng Roșu va fi comercializat doar în limita stocului disponibil!)

                  10. În ce magazin obișnuit, nu online, îl pot cumpăra?

                    Produsele noastre se pot cumpăra în primul rând pe internet, prin telefon, prin e-mail, și curierul GLS ți-l dă în mână într-un termen scurt (în general în 1-2 zile), la adresa ta, sau unde dorești. Bineînțeles există și posibilitatea de a prelua produsele personal, în Jászberény, Ungaria. Avem parteneri (de exemplu la Gyöngyös, Ungaria), unde câteva dintre produsele noastre pot fi cumpărate și în magazin obișnuit. În situația actuală de pandemie cumpărăturile online sunt mult mai practice și comode.

                    Veau stimulentul meu cerebral de calitate Premium! Clic aici!

                    Ginseng Coreean Premium - Produse